]
Cei mai cunoscuți filosofi ai Greciei antice, precum Socrate, Platon și Aristotel, au contribuit la modelarea vieții în Grecia antică și au influențat filosofia occidentală. Iată lista mea cu cei mai importanți filosofi greci.
Apropo, s-ar putea să vă intereseze articolul despre zeii greci sau cel despre templele grecești.
1. Thales din Milet (624/3 – 548/5 î.Hr.)
Thales din Milet provenea din Ionia, în Asia Mică. Este recunoscut în general ca fiind primul filozof al Greciei antice.
Thales a fost matematician, medic, inginer și astronom și este cunoscut ca fiind părintele științei. A elaborat mai multe teorii folosind observația, cunoștințele științifice și logica, îndepărtându-se de mitologie.
El și-a propus să găsească explicații pentru fenomenele naturale, care până atunci fuseseră atribuite celor 12 zei olimpieni. În același timp, el nu respingea zeii și credea că aceștia sunt prezenți în toate.
Thales era interesat mai ales de modul în care a fost creată lumea. În opinia sa, întreaga natură își are originea într-o singură substanță: apa.
A fost unul dintre cei mai influenți filosofi presocratici și i-a inspirat pe majoritatea celor care i-au urmat.
2. Pitagora din Samos (570- 495 î.Hr.)
Pitagora provenea din insula Samos. A fondat mișcarea pitagorismului, o școală de gândire care preconiza un stil de viață comun și frugal în armonie cu natura.
Pitagora credea în metempsihoză. Potrivit acestuia, sufletul era nemuritor și se muta într-un alt corp după moarte.
Pe lângă angajamentul său în domeniul filosofiei, Pitagora este cunoscut pentru contribuțiile sale în matematică și știință. Teorema lui Pitagora rămâne una dintre cele mai utilizate teoreme din geometrie.
Lui Pitagora i se atribuie adesea meritul de a fi fost primul om de știință care a sugerat că Pământul este rotund. Învățăturile sale au influențat filozofii și oamenii de știință greci din secolele al XV-lea și al XVI-lea d.Hr., cum ar fi Johannes Kepler și Isaac Newton.
3. Parmenide din Elea (c. 520 î.Hr. – c. 440 î.Hr.)
Filozoful grec Parmenide s-a născut în Elea, în sudul Italiei. A fost fondatorul Școlii Eleatice și este considerat părintele metafizicii.
Parmenide a fost unul dintre primii filosofi greci care a folosit logica în abordările sale. El credea că existența reală poate fi percepută doar prin logică și nu prin simțuri. Principiul său fundamental era că „totul este unul”.
Multe dintre ideile sale erau abstracte și teoretice. Filozofii de mai târziu au încercat adesea să simplifice propunerile sale filozofice.
4. Anaxagoras din Clazomena (500 – 428 î.Hr.)
Anaxagoras s-a născut în Clazomena, Asia Mică, și s-a mutat la Atena la vârsta de 20 de ani. A fost astronom și filozof.
Printre altele, Anaxagoras a încercat să descopere cauzele naturale ale eclipselor și a descris soarele ca pe o imensă stâncă de foc, mai mare decât Peloponezul.
El susținea că nimic nu poate pieri, dar lumea materială este alcătuită din ingrediente care evoluează și își schimbă forma în mod constant. Prin urmare, totul are o parte din totul.
Din cauza ideilor sale noi și a respingerii mitologiei grecești, Anaxagora a fost condamnat la moarte de către curtea ateniană. Ulterior, a părăsit orașul și și-a petrecut ultimii ani în exil.
5. Empedocle din Akragas (495 – 435 î.Hr.)
Empedocle s-a născut în Akragas, un oraș grecesc din Sicilia, într-o familie nobilă. În timpul călătoriilor sale în Sicilia și în Peloponez, a fost considerat un învățător și vindecător aproape supranatural.
Spre deosebire de Anaxagoras, Empedocle credea că materia este compusă din cele patru elemente clasice: aer, pământ, apă și foc.
Orice schimbare între aceste elemente era legată de o forță îndreptată spre Iubire sau Luptă, două virtuți opuse care trebuie să fie în echilibru pentru ca lumea să prospere.
După pitagoreici, Empedocle s-a pronunțat împotriva consumului de carne și a sacrificiilor de animale. De asemenea, el credea că sufletul și percepția sunt mai mult legate de inimă decât de creier.
6. Zenon din Elea (c. 495 î.Hr. – c. 430 î.Hr.)
Zeno s-a născut în Elea, în sudul Italiei, și a fost un adept al lui Parmenide.
A extins ideile filosofice ale profesorului său și a investigat spațiul, timpul și conceptul de infinit. Printre altele, el a susținut că mișcarea nu este altceva decât o iluzie.
Zeno a devenit cunoscut pentru modul în care i-a împins pe oameni să perceapă realitatea. El este renumit pentru paradoxurile sale, care sfidează percepția și bunul simț. Un exemplu de paradox popular este cursa dintre Ahile și broasca țestoasă.
7. Socrate din Atena (469 – 399 î.Hr.)
Socrate din Atena este cel mai cunoscut filozof grec și unul dintre fondatorii filozofiei occidentale. A fost atât de influent încât toți filosofii care au trăit înaintea lui sunt cunoscuți ca „filosofi presocratici”.
Socrate, fiul unui pietrar bogat, a început să fie interesat de filozofie în timpul adolescenței. Spre deosebire de predecesorii săi, el a fost mai interesat să examineze omul și societatea decât lumea materială și cosmosul.
Marele filozof grec din secolul al V-lea î.Hr. și-a dezvoltat propriile metode și mod de gândire. El a instituit metoda socratică (maieutiki, de la cuvântul grecesc „moașă”) care se baza pe următorul principiu.
Un dialog între două sau mai multe persoane este menit să stimuleze gândirea critică și să ajute fiecare persoană să își descopere propriile convingeri și să găsească propriile soluții la diverse întrebări.
În ciuda contribuției sale la filozofie (sau din cauza ei), Socrate a fost în cele din urmă acuzat de ateism și de coruperea tinerilor și condamnat la moarte. A refuzat să fugă din oraș și a băut o ceașcă de otravă de cucută (conium) în 399 î.Hr.
Nu se știe că Socrate a scris vreun text. El este cunoscut din relatările elevilor săi, în special din Dialogurile lui Platon.
8. Democritus din Abdera (460 – 370 î.Hr.)
Democritus s-a născut la Abdera, într-o familie înstărită. Deși a fost contemporan al lui Socrate, el este clasificat printre filosofii greci antici presocratici.
A fost interesat de toate domeniile cunoașterii umane din acea vreme, în afară de religie și politică. Printre altele, a studiat matematică, meteorologie, muzică, cosmologie, lingvistică și istorie. Din nefericire, o mare parte din opera sa scrisă s-a pierdut.
Principalul său scop în viață este fericirea, care include liniștea sufletească și stabilitatea. El susține că bunurile materiale sau banii nu duc la fericire.
Ceea ce face un om fericit este gândirea rațională și educația. În același timp, un bărbat trebuie să găsească fericirea în ceea ce are.
9. Platon din Atena (427 – 347 î.Hr.)
Platon este un alt filozof grec celebru, născut la Atena. Este cel mai cunoscut elev al lui Socrate și a fost, la rândul său, profesorul lui Aristotel.
Platon a fondat o școală de gândire numită platonici și prima instituție de învățământ superior, numită Academia. Este unul dintre puținii filosofi greci antici a căror operă scrisă a supraviețuit aproape în întregime.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Platon, „Republica”, se ocupă de justiție, încercând să răspundă la întrebarea ce constituie un om drept și un oraș-stat drept. Acesta ia în considerare conceptele de bine și rău, în relație cu trupul și sufletul.
Republica compară, de asemenea, patru regimuri, timocrația, oligarhia, democrația și tirania, și descrie o societate ideală/utopică.
Platon a contribuit, de asemenea, la filozofie prin teoria Formelor, în care proclamă că ideile absolute, non-fizice, sunt mai reale decât lumea naturală.
10. Aristotel din Stagira (384 – 322 î.Hr.)
Născut în Stagira, în nordul Greciei, Aristotel s-a mutat la Atena la sfârșitul adolescenței și a devenit elev la Academia lui Platon. A fost tutorele lui Alexandru cel Mare, regele Macedoniei.
Aristotel și-a fondat propria școală, Liceul, pe care o putem vizita și astăzi, cu intrare combinată la toate locurile din Atena antică. De asemenea, a inițiat Școala de filosofie peripatetică.
Ca și Democritus, Aristotel a fost un polimat. A fost interesat de numeroase subiecte aparent fără legătură între ele, de la fizică și biologie la teatru, muzică și politică.
Aristotel a investigat și studiat numeroasele filozofii care fuseseră create înainte de epoca sa și le-a sintetizat în idei mai complexe.
El a mai diferențiat cele patru elemente în cald și rece / umed și uscat și a sugerat că acestea sunt inseparabile de aceste calități.
Aristotel a scris mai multe lucrări pe aceste teme. Lucrările sale au inspirat filosofii de mai târziu și au avut o influență profundă asupra filosofiei occidentale.
11. Epicur din Samos (341 – 270 î.Hr.)
Epicur este unul dintre cei mai bine cunoscuți filosofi greci antici, în parte pentru că ideile sale au fost adesea prost înțelese.
Epicureismul pledează pentru o viață plăcută și liniștită. Cele mai importante virtuți ale sale sunt liniștea sufletească (ataraxia), libertatea și absența durerii și a fricii. Autosuficiența și prietenii sunt importante pentru o viață plăcută.
Epicur crede că plăcerea este legitimă din punct de vedere moral și că ar trebui să o urmărim, pentru a ajunge în cele din urmă la ataraxie. Din acest punct de vedere, chiar și durerea poate fi un lucru pozitiv, dacă duce la liniște sufletească.
Unele dintre cele mai cunoscute principii ale sale sunt următoarele.
- Omul nu trebuie să se teamă de Dumnezeu
- Moartea nu este un motiv de îngrijorare
- Este ușor să obținem ceea ce avem nevoie cu adevărat
- E ușor de suportat ceea ce ne face să suferim
12. Diogene din Sinope (c. 412 – 323 î.Hr.)
Diogene, mai cunoscut sub numele de Diogene Cinicul, s-a născut în Sinope, la Marea Neagră. La mijlocul secolului al IV-lea î.Hr., a fost alungat din orașul natal și s-a mutat la Atena.
A dus un stil de viață foarte simplu, purtând covoare și cerșind adesea. Casa sa era un vas mare de lut, dar se presupune că lua masa și înnopta oriunde se afla. În termeni moderni, el ar fi numit vagabond, un cetățean al lumii.
Diogene a criticat convențiile sociale și culturale ale orașului, pe care le considera corupte. El credea că corupția umană ar putea dispărea dacă omul s-ar întoarce la viața naturală și la autosuficiență.
Alexandru cel Mare l-a întâlnit pe Diogene în Corint în anul 336 î.Hr. și l-a întrebat pe filozof dacă ar putea face ceva pentru el. Diogene i-ar fi răspuns că ar dori ca Alexandru să se îndepărteze de soarele său.
Potrivit unei alte povești, regele macedonean a spus că „dacă nu aș fi fost Alexandru, mi-ar fi plăcut să fiu Diogene”.
Întrebări frecvente despre filozofii greci.